Iohannis va participa la parada de 1 Decembrie din Piața Constituției

Iohannis va participa la parada de 1 Decembrie din Piața Constituției
Publicat: 30/11/2015, 14:37

Potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale, președintele va susține marți, la ora 10.00, o declarație de presă la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Naționale a României.

De la ora 11.00, Klaus Iohannis va participa la parada militară organizată de 1 Decembrie în Piața Constituției, din București, iar la ora 14.00 va susține, de la Palatul Cotroceni, o videoconferință cu militarii români aflați în teatre de operații.

Tot cu ocazia Zilei Naționale, președintele Klaus Iohannis va înainta în grad mai mulți ofițeri într-o ceremonie care va avea loc la Palatul Cotroceni.

La Palatul Cotrocenu nu va fi organizată, însă, recepția anuală de Ziua Națională. Potrivit unor surse oficiale, Klaus Iohannis a decis să anuleze această recepție, organizată până acum în fiecare an, ca urmare a tragediei din clubul Colectiv, dar și a atacurilor teroriste din Franța din luna noiembrie. La aceste recepții oficiale sunt invitați, de obicei, lideri politici, personalități culturale și din lumea sportului, oameni de afaceri, precum și reprezentanți ai cancelariilor străine și diplomați.

Peste 2.600 de militari și 360 de mijloace tehnice din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI, SPP, STS și Poliția Locală vor lua parte la parada militară de 1 Decembrie care va avea loc în Capitală, manifestările desfășurându-se pentrru al doilea an consecutiv în Piața Constituției.

Militarilor români li se vor adăuga detașamente de militari din Bulgaria, Polonia, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii și Turcia.

Tot în București, la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I va avea loc, începând cu ora 8.00, o ceremonie militară de depuneri de coroane de flori.

De asemenea, se vor organiza ceremonii militare și religioase de depunere de coroane de flori în garnizoanele din țară unde sunt dislocate mari unități și unități militare.

De Ziua Națională, drapelul tricolor va fi arborat în toate instituțiile militare din țară, iar la bordul navelor maritime și fluviale ale Forțelor Navale se va ridica Marele Pavoaz.

Până în 2014, parada militară Ziua Națională a avut loc pe Șoseaua Kiseleff, cu defilarea militarilor din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI și SPP, precum și a mijloacelor tehnice pe sub Arcul de Triumf.

Parada militară de 1 Decembrie are loc în Piața Constituției pentru al doilea an consecutiv, în condițiile în care la Arcul de Triumf au loc lucrări de consolidare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Decizie pentru cei care au aceste telefoane mobile! Devine total INETRZIS de la 1 iunie...
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Care este „cel mai stresant aeroport” european? A pierdut 34.000 de bagaje într-un singur an
×